22 august 2014 – ziua în care viața noastră s-a schimbat. Atunci a apărut pe lume puiul mic. Trei kile jumate și 55 de cm de drăgăleșenie, cel mai frumos copil pe care l-am văzut vreodată (da, hormonii chiar funcționează, acum vedem pozele de atunci cu alți ochi 😀 ), un smoc mare de păr negru și niște ochi mici de o culoare nedefinită, dar superbă..cum să nu-l iubești?
Cum a fost anul acesta pentru noi? Nu a fost greu, dar nici floare la ureche, nu a fost extenuant, dar nici plin de somnuri de frumusețe. Sigur nu a fost monoton, insipid sau incolor. A fost dimpotrivă provocator din multe puncte de vedere, am crescut împreună cu bebe și am învățat împreună cu el cum să fim părinți.
Ce ne-a mirat pe amândoi a fost cât de repede ne-am obișnuit cu Cosmin pe lângă noi. Adaptarea a fost atât de naturală, că avem momente în care încercăm să ne amintim cum era înainte.Am încercat să fim relaxați și să ne bucurăm de momentele frumoase. Am trecut ușor și zâmbind (de cele mai multe ori) peste inevitabilele obstacole, pentru că nu au lipsit nici ele.
Să nu credeți că avem un copil ca din cărți (sau povești mai degrabă), care e foarte liniștit și doar doarme și mănâncă toată ziua. Chiar dimpotrivă, de mic ne-a folosit toate resursele de timp liber (?!). Primele două luni am putut număra pe degete somnurile de zi mai lungi de o oră, dar slavă domnului, noaptea dormea 2-3 ore legate. Au urmat apoi colicii, dar au fost lejeri – 30 de minute zilnice, de la 7 jumătate dimineața. De la patru luni au început micile dureri de dinți. Încă mai așteptăm să se termine perioada asta dințoasă, dar nu suntem încă nici la jumătate.
Opt luni a fost vârsta la care Cosmin a învățat să plângă și să mârâie. Atunci am avut zile în care îmi venea să plec de acasă, pentru că nu știam cum să îl mai liniștesc. Dar perioada a culminat cu mersul în patru labuțe prin casă, urmat rapid de ridicatul în picioare. Deci nu a ”durut” degeaba.
Tot atunci am redescoperit noi resurse de răbdare (pe care nu o dețin în mari cantități). Saltul mental de la 11 luni ne face să redescoperim și mai multe resurse. Cu fiecare săptămână de copil energic, consumi alte depozite de energie. Crezi că nu mai poți, dar apoi te uiți uimit la Cosmin și observi că uite, stă în picioare singur, sau vine și te pupă sau te îmbrățișează, sau te ia de mână și te duce în bucătărie pentru că vrea să manânce sau să bea apă, sau se luminează și tropăie înspre ușă când te întorci de la servici. Și te energizezi într-un mod în care nu ai reuși nici cu cea mai tare cafea.
Un an de Cosmin a trecut ușurel, uneori prea repede, uneori prea lent. Și acum avem un Cosmin de un an, cu 8 kile mai greu și cu 25 de cm mai lung, comunicativ (dar nu vorbăreț, că încă nu știe cum), jucăuș, zâmbăreț și zâmbitor, prietenos și curios. Și foarte iubit.
