Cunoscută este Dochia, o semidivinitate meteorologică feminină, numele ei aparţinând calendarului bizantin ca o bătrână înfofolită în nouă cojoace. Dochia era harnică, neîntrecută gospodină şi avea turma cu cele mai multe oi dintre toţi sătenii, fiind o adevărată păstoriţă.
La începutul primăverii, aceasta voia să plece cu turma de oi pe muntele Ceahlău, dar Martie i-a cerut să renunţe la această decizie fiindcă era prea devreme, iar florile şi iarba n-au prins încă rădăcini. Dochia, încrezută şi răutăcioasă, nu-l ascultă şi îl batjocoreşte. Martie se înfurie şi cere împrumut câteva zile geroase de la Februarie. După ce a dat o căldură, Dochia a lepădat cele nouă cojoace de blană de oaie; apoi au început zilele de ger straşnic ale lui Februarie şi Dochia a îngheţat alături de turma sa.
Primele zile ale lunii martie se numesc zilele babei, urmează zilele moşilor cu vreme blândă şi caldă şi zilele împrumutate care au fost solicitate de la Februarie. După ultima zi a babei, frigul nu mai are putere şi în acea zi femeile nu muncesc pentru a nu apărea furtuni peste an; în schimb ele torc, căci Dochia torcea când urca pe Ceahlău, iar firul tors de ea este firul mărţişorului, care, de 1 martie se leagă la mâna fetelor ca să nu-şi piardă rumeneala din obraji în timpul anului.
Uneori Baba Dochia e invocată cam aşa:
Dochie, băbuţă rea,
Cojoacele nu-ţi lăsa,
Mai stai, maică, la bordei
Lâna toarce-o dacă vrei,
Primăvara n-a venit,
Florile n-au răsărit.
