Încă de copilă, Dochia a fost dusă la un schit de la poalele muntelui Ceahlău şi crescând, a fost făcută soră. Ea se plimba prin minunatele poieni de lângă sălbaticul schit, în fiecare dimineaţă; părăsea maicile ca să meargă să vorbească şi să dezmierde florile şi păsările codrului.
Într-o zi a întâlnit un flăcău, cel mai chipeş de pe acele meleaguri şi a părăsit florile şi păsările doar pentru a sta alături de el în lumina slabă a amurgului. Dar, într-o seară l-a aşteptat în zadar. Au trecut zile şi săptămâni fără ca el să apară, până când a aflat că băiatul ei scump s-a însurat.
Auzind această veste, Dochia a plecat de la schit şi s-a urcat pe Ceahlău, unde a rătăcit 12 zile, înnebunind de durere. În a 12-a zi, s-a aruncat de pe o stâncă. De atunci stânca poartă numele fetei şi după această poveste, cele 12 zile de la începutul lunii martie sunt zilele de rătăcire a Dochiei şi corespund cu cele 12 luni ale anului. 1 martie reprezintă luna ianuarie, iar 12 martie înfăţişează luna decembrie; aşa cum este vremea în aceste zile, aşa va fi şi luna care îi corespunde.
