Introducerea am făcut-o în articolul trecut, așa că azi voi trece direct la subiect. Aproape. Ce vreau să mai adaug este că urmează o listă de cărți despre attachement parenting (AP), într-o traducere liberă educare prin atașament. Adică, dezvoltarea socio-emoțională a copilului prin crearea unei legături emoționale între părinți și copii. Deocamdată atât despre AP, și mai multe despre cărțile pe care le-am citit în legătură cu asta.
***
Conceptul continuu, de Jean Liedloff, nu este o carte de parenting per se. Autoarea nu este un expert, și aceasta nu este o carte despre creșterea copiilor. E o poveste despre experiența autoarei în cadrul tribului venezuelan Ye’kuana și observațiile ei despre modul lor de interacțiune cu copii, comparativ cu stilul părinților occidentali și moderni. Practic, bebelușii yekuani (yekuanezi?!) cresc în brațele părinților, apoi printre picioarele lor, apoi peste tot pe unde vor prin preajma adulților. Dezvoltarea lor este naturală, fără lecții speciale, fără țarcuri sau protecții, și ajung parte a comunității în care trăiesc pur și simplu făcând parte din ea încă de la naștere.
Ce mi-a plăcut: povestea bebelușului lăsat să plângă în pătuț pentru că așa a învățat mama lui de la alții este înduioșătoare și dacă nici ea nu te convinge să îți ții bebelușul în brațe atunci când ai nevoie, nu știu ce ar putea-o face.
Ce nu mi-a plăcut: în afară de faptul ca a stat doi ani în junglă cu indienii, scriitoarea nu are altă pregătire de specialitate, deci concluziile și sfaturile ei nu sunt neapărat verificate.
***
Parenting necondiționat, de Alfie Kohn, pornește de la ideea că în creșterea copilului trebuie să ne concentrăm pe obiectivele pe termen lung, cum să îl ajutăm să devină un adult responsabil și empatic, și nu la cum să-l facem să ne asculte și să fie cuminte acum. Mesajul principal este că un copil nu se crește aplicând pedepse și recompense, ci prin puterea exemplului personal, prin argumentarea interdicțiilor și negocierea deciziilor în cadrul familiilor. Părinții nu trebuie să spună NU fără a da explicații și nu trebuie să spună BRAVO pentru orice face cel mic. În felul acesta, copilul crește frumos pentru că așa e bine și pentru că așa a văzut în jur, și nu pentru că așteaptă o laudă, o înghețată sau de frica de a fi certat sau pedepsit.
Ce mi-a plăcut: o carte foarte ușor de citit, cu care am rezonat aproape cap-coadă, cu argumente prezentate într-un mod logic și firesc.
***
Copilul tău competent, de Jesper Juuls, este cea mai recentă carte pe care am citit-o despre parenting (mai am vreo două în listă și apoi mă opresc). Autorul este specialist în terapie de familie în Danemarca și teoria lui este că dinamica familiei trece printr-o schimbare majoră și că familia tradițională ierarhică este pe cale de dispariție. Tatăl nu mai este capul familiei, adulții participă în mod egal la creșterea și educarea copiilor sau la bunăstarea financiară (adică și femeia aduce bani în casă, iar tatăl schimbă scutecul dacă e nevoie 😀 ), iar copii nu mai sunt și nu mai vor să fie ignorați. Ideea de bază este că, încă de la naștere, copilul este o ființă umană competentă și capabilă să își exprime nevoile și dorințele. Noi, adulții trebuie să învățăm să îl ascultăm, să punem cuvinte în locul plânsetelor și să ne comportam cu el la fel cum ne așteptăm să se comporte ceilalți cu noi: să îl alinăm când plânge, să îl hrănim când îi este foame și să îl adormim când îi este somn și nu după un program, să îl ascultăm când vrea să ne vorbească și să îl iubim pentru ceea ce este nu pentru ceea ce știe sau nu știe să facă.
Ce mi-a plăcut: Pe lângă aspectele legate de copii, cartea acoperă și interacțiunea dintre toți membrii familiei, ultimul capitol având ca subiect relația dintre părinți. Autorul consideră foarte important ca adulții să nu se confunde cu rolurile lor de părinți, să nu ajungă să se adreseze unul altuia cu Mama și Tata și să nu vorbească doar despre copii unul cu altul.
