Când i-am spus lui Felix prima dată ce o sa gătesc, a făcut traducerea: „adică pui cu legume?”. M-a pus pe gânduri (și m-a dezumflat un pic, că eram tare mândră de ideea mea), dar am ajuns și eu rapid la aceeași concluzie, pui a la jardiniere e de fapt un pui cu legume mai fancy.
Rețeta am descoperit-o pe internet și îi aparține unui mare chef francez Jacques Pepin. De fapt, îi aparține mamei lui, deci nu doar începătorii se inspiră și până la urmă tot mâncarea făcută de mama e cea mai bună.
Dacă o să vă placă rezultatul final, să știți că pe Paprika este o emisiune cu nenea chef de mai sus, în care vă arată cum să gătiți o masă completă (aperitiv, fel principal + garnitură și desert) în 30-60 de minute. Ceea ce poate fi foarte util, dacă stați și voi cu timpul la fel de bine ca și mine.
Ingredients
- 4 pulpe pui întregi (cam un kg)
- o felie de fleică de porc (aproximativ 150 de grame)
- 6 cartofi mici
- 2 morcovi
- 8-10 ciupercuțe
- o cană de mazăre congelată
- o ceapă mică (sau două fire de ceapă verde)
- o cană de apă
- o cană de vin alb
- pătrunjel verde
- sare
- piper
Instructions
- Carnea de porc se taie bucățele mici și se pune pe foc în tigaia fierbinte, la foc mediu. O lăsăm să se prăjească bine pe toate părțile și apoi punem și pulpele (întregi sau tăiate în două). După ce s-au pârpolit (grozav cuvânt, aparent corect ar fi pârpălit, dar eu nu cred ca sună la fel de bine) frumos pe toate părțile, presărăm făina peste carne și le învârtim ca să ajungă peste tot.
- Apoi adăugăm legumele: ceapa tăiată solzișori, cartofii tăiați în patru, morcovii cubulețe, ciupercile tăiate (sau nu) și mazărea. Amestecăm bine și mai lăsăm un pic pe foc să se amestece aromele.
- Punem vinul și apa, dăm la foc mic spre mediu, punem un capac și așteptăm cam 45 de minute. Nu vă sfiiți să mai aruncați o privire din când în când și să mai dați cu lingura prin tigaie.
- La final asezonăm după gust (cu sare, piper și pătrunjel verde) și mâncăm cât e fierbinte-fierbinte.
Poftă mare!