Prin iarna trecută, la un moment dat, au fost niște ninsori mai abundente, iar cum pe strada pe care stau (deși e o alee mică este denumită stradă) nu intră nici o mașină de deszăpezire era cam imposibil de intrat/ieșit cu mașina și mai ales era incomod de tot de mers pe jos. Într-un final reușesc să scot mașina și unul dintre primele lucruri pe care le-am făcut a fost să mă duc la Carrefour să cumpăr o lopată. Ce dracu, doar sunt un om gospodar și oamenii gospodari musai trebuie să aibă o lopată. Ceva asemănător cu lopata asta dar cu coada de lemn și bineînțeles mult mai ieftină – vreo 30 de lei parcă.
Ajuns acasă, mă îmbrac repede în echipamentul de scandal și mă duc la deszăpezit în fața blocului. Cum tot au trecut mașini pe alee, s-au făcut niște troiene de alea faine, faine de ți-era mai mare dragul de a aluneca pe ele. Buun, mă apuc eu de rânit și-mi dau seama repede că a mea condiție fizică nu mai e ce era odată dar totuși nu mă opresc. După vreo oră de curățat zăpadă ca un erou al muncii socialiste (doar vreo 2m, nu te gândi că erau zeci de metri) iese un vecin de la etajul doi din blocul din fața scării mele și admirativ îmi zice ceva de genul:
Domnule, foarte frumos ceea ce faci. Toată lumea ar trebui să facă așa.
Mă uit eu așa la el, era un nene în vârstă de vreo 40-50 de ani, dar părea destul de în putere. Acuma, ce era să ii zic? Treci și fă curat și tu? Ținând cont că sunt o fire vorbăreață i-am zis că așa-i cum zice el și mi-am văzut de treabă.
Am terminat cu chiu cu vai într-un final o porțiune destul de mărișoară și am zis că e destul. N-am vrut să duc lopata în casă că nu prea aveam unde să o pun, am lăsat-o la parter sprijinită de un perete. Peste noapte iar a nins, iar am coborât a doua zi să curăț, iar am lăsat lopata la parter. A treia zi după scripturi, ce să vezi: lopata nu-i.
Scara e cu interfon deci cel mai probabil un vecin doritor de a deszăpezi în locul meu a luat-o. Sper să-i stea în gât.
Și-am încălecat pe-o șa si v-am spus povestea așa.
