Picătura prințului Rupert (în engleză Prince Rupert’s Drops sau Dutch tears) se referă la obiecte din sticlă create prin scurgerea sticlei topite în apă rece. Sticla se răcește într-o picătură în formă de mormoloc, cu o coadă lungă și subțire. La contactul cu apa sticla topită se răcește rapid pe partea exterioară, în timp ce porțiunea interioară rămâne semnificativ mai fierbinte. Când interiorul picăturii se răcește în cele din urmă, partea exterioară se contractă spre interiorul deja solid creând o foarte mare tensiune pe sufrafața exterioră ceea ce face ca bucata de sticlă astfel rezultată să fie foarte rezistentă (cum e și sticla temperată).
Tensiunea reziduală foarte mare determină această picătură de sticlă să aibă unele proprietăți care nu prea sunt intuitive. De exemplu este capabilă să suporte lovituri puternice cu ciocanul în capătul bulbos. Insă, dacă lovitura (care poate fi chiar una mică, mică) este în coada picăturii, această suferă o dezintegrare explozivă.
Chiar dacă se numește ”Picătura prințului Rupert”, nu el este cel care a descoperit-o (cică a fost inventată pe la 1625), însă a avut avantajul de a populariza metoda în Anglia începând cu 1660.
Un filmuleț care iți poate da mai multe detalii ai mai jos. Dă play cu încredere.
Documentarea a fost făcută de pe wikipedia și RI Channel
