Nu îmi trebuie neapărat un job mai bine plătit, mă descurc și așa. Relația mea e perfectă, nu e nimic ce aș schimba. Îmi place linștea pe care mi-o oferă viața mea monotonă.
Cam astea ar fi niște exemple simpliste de negare. Desigur, poate sunt oameni pentru care cele de mai sus sunt adevăruri, dar bănuiesc că pentru majoritatea nu e chiar așa.
La bază, negarea presupune minimizarea sau ignorarea completă a unor adevăruri care s-ar putea să ne rănească eul. Ea vine instinctiv ca prim răspuns în fața fricii – nu se poate ca asta să mi se fi întâmplat, în momentul în care ești pus vrei-nu vrei în fața unei situații neașteptate și/sau neplăcute. E prima linie de apărare în fața lumii exterioare.
Problema e că nu tot timpul conștientizăm că suntem într-o stare de negare, mai ales dacă ea nu are forma evidentă prezentată mai sus. Și minimizarea sau ignorarea completă al unui fapt sau a unei probleme intră tot la categoria negare, însă formele astea sunt poate chiar mai greu de conștientizat, respectiv adresat.
Și de ce nu ai vrea să fii în negare? Pentru că asta înseamnă că în loc să adresezi o problemă, un neajuns al vieții tale, stai ca struțul cu capul în nisip prefăcându-te că nu există. Poate-poate o dispărea dacă nu e băgat în seamă. Și asta înseamnă ca nu va dispărea probabil niciodată (decât dacă ai niște oameni extrem de grijulii în jurul tău care acceptă să fie împovărați și cu problemele tale – despre sacrificiu și martiri într-un episod următor).
Chiar dacă e un răspuns natural și instinctiv, negarea nu ar trebui lăsată să persiste mai mult decât trebuie. Ea până la urmă, ar trebui să aibă doar un rol pe termen scurt, de a atenua un șoc de moment. Nu ar trebui să fie o cârjă de folosit permanent sau un motiv de a ignora zonele din viața noastră pe care le putem îmbunătăți. Lăsată să troneze, ea poate duce la înfiriparea unor frustrări de lungă durată și implicit la scăderea mulțumirii de sine. Și asta nu bun.
Nu zic că e ușor și plăcut să accepți părțile mai puțin ideale ale vieții sau chiar ale propriei personalități, dar s-ar putea ca munca depusă la o eventuală rezolvare să fie mai satisfăcătoate decât efortul de a trăi cu gunoiul în casă.
