Încă dinainte să vină Cosmin pe lume, și eu și Felix eram hotărâți să ne cumpărăm un marsupiu și să-l ducem după noi la purtător. Nu știam prea multe despre asta, dar copii în marsupii ni s-au părut mereu simpatici.
După ce am născut am devenit și mai interesați de idee, mai ales după ce o prietenă m-a adăugat pe un grup de FB de mămici purtărețe, de unde am aflat multe lucruri utile despre marsupii. De fapt, despre sisteme de purtare ergonomice (că așa e frumos să le spui) – adică sisteme în care coloana bebelușului să stea in forma literei C, iar picioarele în M.
Cosmin încă nu avea o lună când am comandat Manduca. Văzusem numele întâmplător pe grup și am citit recomandări pe câteva situri. SSC-ul (soft structured carrier adică) preferat al tăticilor, cum era numit, mi s-a părut perfect pentru noi. Cum Felix nu e chiar firav, am căutat ceva pe care să-l putem folosi amândoi. Am încercat-o prima dată când Cosmin avea aproape două luni și…eșec total. Plânsete și strigăte, copilul se zbătea din toate membrele (ai zice că la două luni nu e foarte mobil) – am renunțat și mă gândeam deja cu strângere de inimă că am dat banii de pomană pe Manduca.
Tot urmărind grupul de mămici, am aflat că celebrele marsupii sunt recomandate abia după șase luni, când bebe își ține bine spatele și când e suficient de mărișor să nu stea în șpagat în port-bebe. Și așa m-am afundat într-o lume de termeni – wrap, wrap-tai, mei-tai și lista mai continuă. Ce să alegem? Care e bun pentru noi? Și mai ales cum o să ies din casă cu Cosmin purtat într-o „cârpă”? Toate mi se păreau cel puțin dubioase.
Long story short, la târgul cu produse pentru bebeluși din toamnă am probat un wrap-tai. Cosmin dormea și l-am încercat cu un iepure de pluș uriaș. Recunosc, la prima vedere nu am fost încântată, am stat pe gânduri, mă întrebam dacă o să stea Cosmin, dacă o să știu eu să-l pun bine și dacă nu o să fie altă cumpărătură inutilă. Dar, până la urmă, ținând cont că am prins și o super-ofertă, l-am cumpărat.
Și nu mi-a părut rău nici un moment. Wrap-tie-ul nostru de la Crisalida ne-a salvat spatele de multe ori. În el a dormit Cosmin luni de zile, și în casă, și afară; așa am gătit de multe ori când Cosmin era prea mic pentru scaunul de masă, dar prea mare pentru leagăn; și așa am ieșit din casă toată iarna, chiar și la -8 grade. Chiar dacă acum am trecut la Manduca, pentru că e mai ușor de manevrat in parc, wrap-tie-ul o să rămână prima dragoste în ale purtatului. Și gândul meu secret este să trecem la nivelul următor cu un wrap țesut. Dar mai așteptăm un pic de curaj :).
Cert este că purtatul Cosmin-ului dă dependență. După o săptămână de ieșit afară mai mult cu căruciorul (din motive de bonă nouă), mi-e dor să ies cu el în brațe pe afară, să-l simt că doarme liniștit în timp ce eu mă plimb cu o carte după mine și să-l urmăresc de aproape cum se uită curios și face cunoștință cu lumea înconjurătoare.
Sper că nu v-am zăpăcit cu toți termenii și cu povestea noastră încâlcită. Planul meu este ca într-un articol viitor să mai povestesc despre purtat și despre sisteme, pentru că după cum v-am spus și la început, copii purtați mi s-au părut mereu foarte simpatici.
Pingback: Babywearing everyday – Cătălina Vătuiu – Despre una, despre alta…