Acum ceva timp a fost botezul lui Cosmin, un eveniment care este mai mult sau mai puțin inevitabil în viața fiecărui om. După botez, petrecerea a urmat la All Seasons pe care vi-i recomand cu căldură atât pentru petreceri cât și pentru masa de prânz sau seară. Pozele au fost făcute de Irys Photography care zic eu că au făcut treabă bună tare și cred că o să mai apelăm la ei cu alte ocazii. Muzica și dansul au fost întreținute cu succes de DJ Gelu care a reușit să mulțumească pe toată lumea – apelați cu încredere la el pentru petreceri reușite.
Câteva chestii pe care trebuie să ți le spun legat de botez (un fel de tips & tricks):
- ia certificatul de naștere la botez. Preotul o să ți-l ceară; dacă nu îl ai se supără negativ.
- ajungi mai din timp la biserică. Dacă întârzii sau ajungi fix la timp iar se supără negativ preotul.
- ia un cadou nașilor.
- ia o ceva în care să pui părul tăiat de preot la botez.
- ia bomboane de servit la biserică.
- dacă vezi apa din cristelniță nu te simți obligat să pui bani în ea.
- fă botezul după 40 de zile pentru ca mama să poată participa. încă mai funcționează regulile arhaice la biserică.
- apa de la băița de a doua zi cică trebuie să fie pusă la rădăcina unui copac. Nu fi nebun să cari toată cada pe scări (mai ales dacă stai la etajul 4). E de ajuns o căniță.
- Cică la sfârșitul băiței se dă copilul după urechi, la subraț, pe picioare cu un bețisor cu un strop de parfum – ca să miroasă bine toată viața. Slavă domnului că s-a inventat deodorantul că chestia asta nu funcționează
- Am observat că este moda de a pune o grămadă de lucruri în cada de băiță de a doua zi (aici poți vedea o listă care pe mine m-a amuzat). Totuși, încearcă să te limitezi la un număr mic, pentru a nu face o supă cosmică în cădiță.
- După botez Cosmin a dormit ca un sconcs vreo 4-5 ore. Cred că s-a îmbătat de la vinuț.
Wow, procedura aia de pe copilul.ro bate filmul…