Viața e plină de alegeri, mai ceva ca un test grilă cu variante multiple de răspuns. De la unele simple (să merg pe jos sau cu tramvaiul), până la unele complicate rău (să mă fac blondă sau brunetă…nu, glumesc, nu m-aș face niciodată blondă), zi de zi, an de an, trebuie sa luăm decizii și trebuie să trăim cu ele.
Și ca și cum nu e destul de greu și așa, vine și momentul când te decizi (că e o alegere și asta, nu-i așa?!) să aduci pe lume un copil. Și atunci să vezi ce se mai complică treaba.
Încă dinainte să se nască ăl mic, începi să îți dai seama că de-acum trebuie sa iei decizii, sa faci alegeri pentru încă o persoană. O persoană mică, aproape incapabilă să se exprime, dar care are nevoi mari pe care tu, ca părinte, ai obligația și plăcerea sa le satisfaci.
Și începi să îți întrebi părinții și prietenii, să cumperi cărți, să răsfoiești internetul. Devii abonat la newsletter-uri de la clubul bebelușilor și membru în grupuri de părinți pe FB. Ieși la o bere și vorbești cu băieții despre mărci și mărimi de scutece, bei o cafea și afli totul despre vaccinul de 2-4-6 luni, la plimbare întrebi în stânga și în dreapta cum și când o să doarmă odorul toată noaptea.
Pentru că vrei să fii sigur ca alegi ce e mai bun pentru copilul tău, pentru că o bună perioadă de timp o să faci alegerile în locul lui, o să hotărăști tu pentru el ce mănâncă, ce bea, la ce oră doarme, cu ce se îmbracă, cum și unde se deplasează. Și încerci să faci totul în cunoștință de cauză, sperând mereu că ai făcut alegerea corectă.
De asta, când doi prieteni cu copii au o discuție în contradictoriu despre un subiect tangent cu creșterea copiilor, de multe ori tonul discuției degenerează. Pentru că fiecare dintre ei este convins că el a făcut alegerea perfectă, doar nimeni nu vrea decât binele propriului copil (logic, nu?!).
Sper ca acesta să fie unul dintre primele articole dintr-o serie despre alegerile pe care le- am făcut noi de când s-a născut Cosmin. Spun „sper” pentru că unul dintre lucrurile pe care le-am învățat în ultimele 6 luni este că timpul meu nu este chiar al meu, mai e un cineva mic prin casă care mi-l ocupă cât de mult poate sta treaz.
…. si asta cu timpul ocupat, daca nu faci ceva, ajungi la un moment dat, cand, daca ai timp pentru tine, nu prea mai stii ce sa faci cu el. 🙂