Mi-e dor de un somn de 8 ore legate. Sau măcar de 6 ore…sau 5…Să mă așez în pat și să îmi fac griji măcar 10 secunde că am uitat să pun alarma să sune pentru dimineață.
Mi-e dor să dorm când vreau eu, adică atunci când mi-e somn…nu când mi-e deja somn de 2 ore…nu să stau în pat și să aștept să adorm. Și să se trezească la 5 minute după ce am ațipit.
Mi-e dor să pot ieși din casă în 5 minute (nu se întâmplă prea des nici înainte ce-i drept 😀 ) sau să plec oricând fără aprobări și re-organizări de trupe.
Mi-e dor să stau pe scaunul din față în mașină și atunci când nu conduc. Vederea nu e la fel de frumoasă din spate.
Începe să-mi fie dor să merg singură la baie…dar asta măcar o să treacă în câteva luni (sper)
Nu mi-e dor de o casă liniștită în care să nu-l aud cum tropăie pe parchet sau cum râde în sufragerie.
Nu mi-e dor de ajunsul în apartament fără să-l văd cum fuge cu o jucărie în mână să mă ia în brațe.
Sau de trezitul dimineața fără să știu că mă ține de mână.
