Săptămâna 1-7 august 2015 a fost declarată săptămâna internațională a alăptării, având ca temă principală mamele care s-au întors la muncă și alăptează. Motto-ul de anul acesta a fost „Muncește și alăptează”, se încurajează astfel alăptarea prelungita, mersul la serviciu nefiind un motiv de înțărcare și renunțare la alăptat.
Profit de această ocazie să scriu un articol despre alăptat, un subiect pe care sincer l-am evitat pentru că (din diverse motive) este destul de sensibil. Încă înainte de a naște mă hotărâsem să-l alăptez pe Cosmin vreo șase luni (sau până îi ies dinții) – o perioadă care mi se părea mie suficientă. Între timp am mai citit, am mai studiat și planurile s-au mai schimbat.
Unul dintre lucrurile care m-au șocat oarecum este că alăptatul exclusiv NU este ușor. Din păcate, oricât de natural pare și sună, ca orice altceva în viață, alăptatul se învață, se exersează, are părți frumoase și mai puțin frumoase, poate fi extenuant sau frustrant…mă rog, ați înțeles ideea. Dar, oricum ar fi, laptele matern rămâne cel mai bun aliment pentru cel mic, deci merită 100%, și, în timp, dă dependență atât mamei, cât și copilului 🙂 .
Din fericire eu nu am avut mari probleme cu hrănitul Cosmin-ului. Și cel mai important a fost să am încredere că ceea ce fac e bine, că laptele îi ajunge chiar dacă suge din sfert în sfert de oră, că e suficient de gras sau de hrănitor pentru el chiar și în momentele în care părea sătul dar plângea în continuare.
Ce am aflat pe parcurs despre alăptat într-o perioadă de aproape un an fără biberon vă împărtășesc și vouă mai jos.
Alăptatul nu se face după un program, cel puțin nu la noi acasă. E adevărat că în timp Cosmin și-a făcut singur un program, dar asta abia pe la 5 luni.
Suptul nu ține doar de foame, ci și de somn, alinare și alint, face bine și la durerile de burtică și la cele de dinți
Dacă unui bebe mic îi e foame, nu ai liniște până nu îl hrănești, indiferent unde te afli: în mașină, în parc, în supermarket, etc., etc. Partea frumoasă este că, mai nou, cam peste tot se găsesc camere mama și copilul. Partea interesantă este că, după primele 2-3 săptămâni îl alăptezi cam oriunde fără probleme (wrap-ul și manduca ne-au salvat, e drept, și în situații de foame pe drum).
Dinții bebelușului nu au nici o treabă cu suptul, lui Cosmin i-au ieșit primii dinți la 5 luni, și în afară de perioadele de erupție dentară sau de agitație maximă, nu îi folosește decât la mâncat solide. Mai calcă strâmb uneori și mușcă, dar în general e cuminte din punctul ăsta de vedere.
Revenitul la servici nu a însemnat înțărcare, rezistă admirabil o zi întreagă fără lapte, pentru că recuperează seara, noaptea și în week-end.
După cum v-am scris mai devreme, alăptarea dă dependență. Momentele când îl țin pe Cosmin la sân sunt incomparabile, nu aș renunța la asta pentru nimic altceva. Modul în care se face mic în brațele mele, felul în care se ține de mine când suge, pupicii pe care îi împarte cu Felix între două guri de lapte…sunt niște sentimente atât de greu de pus în cuvinte, dar atât de frumoase și care pur și simplu dau pe dinafară și nu pot rămâne neexprimate.
Si, pentru că o imagine face cât o mie de cuvinte, vă las să admirați o întreagă galerie de imagini: Alăptarea e iubire
