Ies în stradă pentru că guvernanții nu au înțeles nimic sau cel puțin pentru că au înțeles dar totuși își urmăresc scopul mârșav.
Pentru că protestăm împotriva textului ordonanței. Dacă au retras ordonanța asta nu le dă dreptul de a emite o lege cu fix același conținut.
Pentru că votul din decembrie nu e un ‘cec în alb’ pentru a putea face chiar orice.
Pentru că dezinformarea cu multinaționalele este o minciună sfruntată.
Pentru că Dragnea e tot acolo. Și Abramburica. Și mai ales Tăriceanu.
Pentru că este momentul bun ca PSD să realizeze că deși nu au opoziție vrednică în parlament au una în stradă.
Pentru că în piață văd oameni ca noi, oameni informați, deștepți care doresc la fel ca și mine oprirea furtului din banii publici.
Pentru că partidul de la guvernare a crezut că dacă mărește un pic nivelul salariilor vom închide ochii și vom fi nepăsători la furtul lor.
Pentru că m-am săturat să tolerez o clasă politică ce are ca prim scop cu căpătuirea lor pe repede înainte.
Pentru că acum două luni aveam un Guvern care tăcea și făcea iar acum nu se întâmplă asta.
Pentru că își bat joc de noi pe față iar dacă ne-am întâlni pe drum ne-ar da o ‘flegmă’ între ochi cel mai probabil.
Pentru că doar din gaura produsă de Voiculescu (60 mil EUR) se plăteau aproape 8000 de salarii medii pe economie timp de un an.
Pentru că pentru ei sunt o ‘răgălie’, le e milă de mine, sunt plătit de Soros, am fost adus cu autocarul, trenul, cașalotul.
Pentru că furtul (sau facilitarea furtului) din banul public nu ar trebui iertat ci pedepsit de zeci de ori mai tare decât acum.
De ce nu îi lăsăm să își facă treaba? Care treabă? Cea de limitare a justiției? No way, Jose!
Pentru că îi provoc scârbă domnișoarei.
Pentru fi’miu și fi’mea și Cătălina.
Mi se pare că acum guvernul este ‘dușmanul’ nostru, unul destul de încăpățânat ce preferă să moară de gât cu noi decât să renunțe la privilegiul de a avea acces nerestricționat la banii publici.
P.S. banul public nu înseamnă că e al nimănui ci că e al tuturor.