Prin noiembrie anu’ trecut mă lăudam că partea a doua din Cum să deprimi copiii este in the making dar se pare că mi-a luat 6 luni să o termin. Eee, adevărul e că uitasem articolul ăsta în draft și de abia acuma l-am regăsit cu chef de a-l scrie. Din ce se pare material este și pentru o partea a patra așa că stai prin zonă.
Senin de august de D. R. Popescu – Emil, un copil care are o gâscă, Lila, moare atunci când podul peste care trece, explodează. Nu mă interesează ce a vrut să spună autorul, ceea ce e clar este că e un sadic care știe cum să scoată o emoție de la cititor. Finalul sună așa:
Parcă podul se ridicase spre cer și se frânse. — Lilooo…! Gândurile i se fărâmițară în aer. [..] Cerul era senin ca ochii copilului.
Privighetoarea de același Brătescu-Voineşti – O privighetoare al cărei cântec uimitor îl ascultase împreună cu oaspeții săi, moare încercând să înghită momeala din cârligul unei undițe.
Lăsasem râma în cârligul undiței; și biata privighetoare, umblând după demâncare, a înghițit cârligul! Sărăcuța! Cât trebuie să se fi zbătut, cât trebuie să se fi chinuit! Acum stă moartă, cu aripioarele întinse, iar pe ochișorii ei, ca două mărgele negre, năpădiseră furnicile. [..] Ah! ochișorii ăia negri pe care năpădiseră furnicile!
Fefeleaga de Ion Agârbiceanu – După ce îi moare și cel de al patrulea copil, Păunița, la fel ca ceilalți atunci când a împlinit 15 ani, Fefeleaga o femeie singură este forțată să își vândă singurul companion pe care îl mai are, pe Bator. Pe calul bătrân și costeliv dar care i-a fost alături o grămadă de ani ia foarte puțini bani pe care îi folosește pentru a cumpăra lucruri necesare îngropării fetiței.
Stejarul din Borzesti de Eusebiu Camilar – Într-un final Ștefan cel Mare îl răzbuna pe Mitruț care murise de mâna tătarilor acu’ ceva timp.
—Fie-ți milă…a răcnit Mitruţ, când hanul a întins arcul, dar n-a mai apucat să spună nimic, căci o săgeată l-a nimerit drept în inimă și l-a omorât.
Apoi trâmba a sărit pe cai, a pornit galop, dând foc satelor, ucigând și prăpădind tot, spre Suceava-n sus.
Mama de George Cosbuc – o poezie tristă despre o mamă care își așteaptă în vizită fiul plecat dar acesta nu mai vine.
[..]Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
– „Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire…[..]
Moara cu noroc de Ioan Slavici – noroc pe dracu’, mor toți. Ghiță o omoară pe Ana din gelozie. Lică Sămădăul poruncește unuia să îl ucidă pe Ghiță. Ca să nu fie prins de viu de către Pintea, Lică se aruncă spre un copac și moare; moare de oboseală și calul său. Moara cu noroc arde, partea bună e că ambii copii ai lui Ghiță și Ana supraviețuiesc în grija bunicii care de altfel îi avertizase: mai de preț e liniștea casei decât bogăția.
Toma Alimoș, de niște necunoscuți – Nenea ăsta, un fel de samurai de pe meleaguri românești, moare cu mațele în mână înjunghiat mișelește de un alt nene cu nume de manea, Manea. Toma își face și un fel de testament pe care calul, cine altcineva, i-l îndeplinește.
Manole, de niște necunoscuți – Slavă domnului că între timp s-au inventat materiale de construcții fiabile, nemaifiind nevoie de a zidi femei pentru a avea clădiri rezistente.Manole o zidește pe draga sa soție Ana care pe deasupra mai era și însărcinată pentru că echipa lor de meseriași nu era în stare să facă o clădire care să stea în picioare. După ce termină lucrarea, mor toți meșterii mari, calfe și zidari pentru că Vodă vrea să fie sigur că ei nu mai construiesc alte mănăstiri mișto.
Și-am încălecat pe o șa și partea a treia este in the making.
dar sa-i crestem ca si cum fericirea e aici pe pamant, iar raul si necazurile nu fac parte din ea? mi s-ar parea fals. Adevarul e cel mai bun.
Exact, îi creștem insuflându-le ideea că lumea e și bună dar și rea. Din operele învățate în școală majoritatea sunt drame, tragedii sau per total ”deprimante”. Până și comediile se încadrează în această categorie.