Ce lucruri mai vezi când nu mergi cu mașina IV & V

19 Aug

subscribe

In cea de-a patra ieșire cu bicla nu prea am văzut nimic interesant așa ca am să sar direct la a V-a. Traseul pentru ziua respectivă a fost: Păcurari – Ștefan cel Mare – Biserica Zlataust – Tudor – Splai Bahlui – Ciric – Aroneanu – Tg. Cucu – Păcurari. Traseul a fost un pic mai scurt, de aproape 25 de km și l-am executat cu o viteza medie de 15 km/h.

  1. Biserica Zlataust se află undeva prin spatele Universității (dacă poți să o denumești așa) Petre Andrei. Actuala clădire a fost construită în locul unei alte biserici de lemn „dată în folosință” în 1638. Ca fapt divers, biserica de lemn a fost construită în doar 30 de zile. La momentul respectiv zona Bucșinescu era periferia orașului iar pe aici trecea un pârâu denumit „Cacaina”. În 1968 în urma unor săpături pe lângă zidul bisericii se descoperă mormântul celebrului Barbu Lăutarul.
  2. Minionii este peste tot. Tura asta n-a mai fost traficat ci lucrează la o vulcanizare pare-se de bună voie.
  3. Grupul Statuar al Voievozilor din Iași, după cum sigur știți se află în apropierea Fundației. Ceea ce cu siguranță nu știți este ce voievozi au statuie: Alexandru cel Bun (1400 – 1432), Dimitrie Cantemir (martie-aprilie 1693, 1710–1711), Dragoș Vodă ( 1352-1353), Ioan Vodă cel Viteaz (1572 – 1574), Mihai Viteazul (1600, 1601), Petru Rareș (1527 – 1538, 1541 – 1546), Ștefan cel Mare (1457 – 1504). Singura statuie care nu are statut de monument istoric este statuia lui Vasile Lupu (săracu’).
  4. Ciricul arată destul de bine întreținut
  5. Zona lacului Aroneanu este faină și partea bună e că e mai puțin aglomerată decât Ciricul. Din păcate ca oriunde altundeva românul își lasă amprenta pe unde trece. Cineva și-a terminat tratamentul cu antibiotic tocmai acolo și de ce să mai ia ambalajul cu el?
  6. Cum urci dinspre Aroneanu spre Little Texas pe partea stângă se construiesc diverse terenuri de sport. Nu știam de ele însă lucrarea pare de anvergură ținând cont ca ar fi în jur de 10.
  7. Sinagoga Mare din Iași se află pe partea stângă cum cobori spre Podul de Fier. A fost construită în perioada 1657-1671 și este  cel mai vechi edificiu de cult mozaic din România. Înainte de al doilea război mondial în Iași erau 112 case de rugăciune evreiești, multe fiind dărâmate în timpul războiului cât și în timpul regimului comunist pentru a se construi blocuri. Momentan este singurul lăcaș de cult evreiesc din Iași unde se mai oficiază servicii religioase.
Nu fi egoist, dă mai departe să ajungă la tot poporul

Lasă un răspuns