Eram la o bere cu niște prieteni și vorbeam despre cârciumile de prin Iași (îmi pare rău dar nu mai țin minte cu care prieteni eram; cred că de la bere mi se trage) și cineva zicea de fosta cârciumă Zoiosu. Nu auzisem până atunci de ea dar tot de la respectivii am aflat că era în vremuri de mult apuse situată unde este acuma Berăria Veche.
Denumirea mirobolantă nu este departe de adevăr pentru că igiena nu era grija primordială nici a celor care administrau crâșma nici a celor care le erau clienți. Fiind una dintre puținele stabilimente de genul ăsta de prin Iași și fiind destul de aglomerată însetații mușterii nu așteptau ca angajații să spele halbele de bere ci atunci când se elibera vreo una aceasta era folosită direct de următorul client.
Alături de terasa Gardul Verde, terasa Zoiosu era foarte frecventată de studenți fiind supranumită Corpul Z.
Pe un forum am găsit câteva descriero care mi s-a părut destul de interesante și plastice:
1. Scaunele erau schioape, desperecheate, mesele acoperite cu musamale, in tavan atarnau niste becuri chioare, cacate de muste, iar tuica o primeai in cescuta, de cele mai multe ori ciobita si fara toarta. Dar… Doamne! Tare ne placea acolo!
2. Tablou de cartier: O terasa ordinara numita „Zoiosu”. Scaune din fier forjat. Mese metalice descentrate. Inauntru un miros ordinar si mizerie. Nu mai spun ca in cea mai mare parte sunt clienti „de-ai casei” cu figuri mai mult decit dubioase. Vodca ieftina la sticle de jumate’, berici modeste. Si treaba merge…
Bineînțeles, fiind o crâșmă ordinară aici se adunau și artiștii vremii și am găsit o bucată de fragment literar pe tema asta pe care îl poți citi la MoșStănescu.
Pingback: Scaun de lemn sau scaun de metal — Felix Vătuiu
era prin97 Vaca Muta, deci asa se numea Zoioasa
Salutare, Vaca Muta, Gardul verde au aparut dupa înghesuiala din decembrie, Zoiosu era un pic mai la vale de actuala Berărie Veche, chiar peste străduță de fosta unitate militară- acum în curs de autodemolare. S-a construit un bloc anii trecuți în locul Zoiosului.
Eu fețe de masă n-am prins, am băut de prin 1988 acolo. Halbele se clăteau între consumatori, e drept că nu foarte atent: se umplea chiuveta cu ele și se dădea un jet de apă peste. Singurul loc în care n-am putut termina o bere vreodată!
Clienții? În principal militarii de peste drum, studenți și elevii de la Negruzzi- eu asta eram. Prețul scăzut făcea vadul! Nu i-a spus nimeni altfel decât Zoiosu’!