1 an de blogging

7 Iul

Uite-așa, întors din concediu mi-am dat seama că între timp blogul ăsta a împlinit un anișor.

Totul a început anul trecut prin iunie când mi-a venit ideea strălucită de a cumpăra domeniul vatuiu.com. Motivul pentru care am făcut treaba asta a fost de a avea adresa de email felix arond vatuiu punct com sau, și mai bine, yahoo arond vatuiu punct com. Un pic mai târziu am instalat un wordpress pe subdomeniul felix.vatuiu.com pentru a da un pic de sens hostingului.

Așa a luat naștere acest blog care dăinuiește de atunci. Fără o idee despre ce se va întâmpla cu el am început să public articole, la început cu o frecvență redusă, mai apoi începând să public aproape zilnic.

Pe parcurs mi s-au alăturat și câțiva prieteni care și-au dat seama că au ceva de transmis către cititorii blogului. Prima a fost Iulia care a vrut să adauge un echivalent masculin al fetelor de vineri dar a continuat și cu alte articole interesante. Cătălina a urmat cu ale ei delicioase rețete și lucruri pe care le întâmpini în timpul creșterii copiilor, situații cu care noi ne-am întâlnit o dată cu apariția pe lume a Cosminului. Diana, o tânără elevă de liceu și consăteancă de la Ceahlău a decis că în era internetului, temele și lectura fac parte din viața mea cotidiană, așa că voi alunga monotonia lucrând la articole de acum încolo. Valentin ne-a încântat cu a sa poveste (neterminată) despre weekend breakuri iar Adrian ne-a prezentat cum poți scăpa de stres ușor dacă respecți regulile.

Împreună cu echipa am reușit să publicăm în total 346 de articole pe teme variate, după cum pe fiecare dintre noi ne-a durut câte ceva, cititorii au petrecut în total 627.762 minute pe site văzând însumat 35.494 pagini. Se pare că articolele de pe site sunt mai multe pe placul sexului masculin (53%) iar grupa de vârsta predominantă este 25-34 de ani. Interesant este și faptul că procentul de vizitatori de pe mobil a crescut constant pe durata anul din urmă, campion la dispozitive mobile fiind IPhone ca număr de vizitatori.

Ce urmează? N-am idee; bine, am o serie de gânduri legate de viitorul site-ului însă doar timpul va decide ce e relevant și ce nu.

Nu fi egoist, dă mai departe să ajungă la tot poporul

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.